Cu Ana Blandiana la Ierusalim

Ana Blandiana , invitata de Institutul Cultural Roman, de pe langa Ambasada Romaniei din Israel, a fost prezenta zece zile in Tara Sfanta.
Lucian D. Cismigiu s-a intalnit cu poeta la Ierusalim, mai intai la cinemateca orasului si apoi la pub-ul lui preferat- “Barood”-, a impartit cu dumneai si cu dna Madeea , directoarea Institutului , preparate culinare specifice rasaritului si au stat de vorba:


Lucian Damboviteanu Cismigiu:
Paradoxala coincidenta, un amic din Bucuresti (Radu Ilarion-Munteanu) mi-a oferit posibilitatea sa va intalnesc intr-o seara organizata de “Carturesti” in Centrul Anador din Bucuresti si unde urma sa fiu, alaturi de “Carturesti” un fel de gazda, la un eveniment legat de “Memorialul de la Sighet”- Memorialul victimelor comunismului si rezistentei-. Urma sa plec la Ierusalim, amicul m-a informat(cu intarziere) ca si evenimentul se amana, nu sunteti in tara. Sosesc ieri la Ierusalim si gasesc invitatia la intalnirea de astazi(16.3.06), organizata de Institutul Cultural Roman, in biblioteca cinematecii din Ierusalim…

Memorialul de la Sighet , dupa cate am inteles, materializeaza conceptul memoriei ca forma de justitie. Ierusalimul, oras multimilenar, este un simbol al memoriei, bineinteles prima mea intrebare se refera la impactul pe care acest loc numit Ierusalim l-a facut asupra dvs…..


Ana Blandiana:
Ce-as putea sa va spun, care sa nu mai fi fost spus, din seria superlativelor,devenite banale prin repetare,prin care oamenii incearca sa defineasca de mai multe mii de ani acest loc unic al spiritualitatii oamenesti?Ierusalimul este pamantul sfant al celor trei mari religii monoteiste si inrudite ale lumii,punctul de pornire al marilor ordine cavaleresti care au tulburat,modelat si stapanit secole la rand istoria Europei,locul disputat din vremuri imemoriale de toate imperiile,maturat de toate razboaiele si reconstruit mereu ca insasi speranta.Felul in care, pe cativa kilometri patrati, stau alaturi Zidul Plangerii,Catedrala Sfantului Mormant si Moschea El Aksa spune totul despre ceea ce ne inrudeste inainte de a ne desparti.Faptul ca Ierusalimul exista asa cum exista,locuit de toate semintiile si religiile, dovedeste cum nu se poate mai convingator ca toleranta este singura solutie de supravietuire,ca ,daca vrem sa continuam sa locuim pamantul,suntem cu totii condamnati la toleranta.Mai mult decat o cetate straveche,Ierusalimul este simbolul acestui stravechi adevar.
Daca n-ati fi arhitect,as putea sa va vorbesc mult despre admiratia pentru orasul modern,cu piatra lui galbena,mata,reusind sa scoata blocurile din anonimat si sa imblanzeasca indrazneala liniilor prea noi.


()L.D.C.:
Ati fost intrebata daca scriitorul/poetul se poate implica in “imediat” , in polititc. fost citat dialogul (inedit pentru mine) dintre Ion Rebreanu si M.Sebastian, pe aceeasi tema, “Rascoala” a fost scrisa la patruzeci de ani dupa, Rebreanu vorbeste despre nevoia distantei, neimplicarii….
(raspunsul dvs. s-a referit la rolul scriitorilor/poetilor/artistilor din anii si mai ales anii 80 –“ultimul deceniu” in supravietuirii societatii romanesti, “respiratie prin cultura”, rolul artistilor ca “repere ale opiniei publice”

A.B.:
Liviu Rebreanu pledeaza in raspunsul dat lui Mihail Sebastian pentru neimplicarea politica a scriitorului,in sensul neaderarii sale la anumite forte politice,care intotdeauna reprezinta o viziune partiala asupra realitatii(partid vine de la parte).Scriitorul trebuie sa aiba distanta fata de faptele despre care scrie si fata de fortele pe care le infatiseaza ciocnindu-se.Este de altfel ceea ce a facut in “Rascoala”.Nu ma indoiesc ca are dreptate.Dupa cum nu ma indoieasc ca marile romane despre comunism vor apare in urmatoarele decenii.In ceea ce priveste implicarea,am facut intotdeauna diferenta intre implicarea politica si implicarea civica.In epocile dramatice,de criza,scriitorul devine cu sau fara voia sa O VOCE prin care se simt exprimati si cei ce il asculta.O voce a carei tacere devine complicitate.



L.D.C.:
Ati vorbit despre “cel mai greu an”, anul 90 cu as putea spune, nostalgia anilor 80,
ani maniheisti, ani in care lumea era impartita intre Ceausescu si ceilalti-victime-.
Si descoperirea surpinzatoare, dureroasa, halucinanta, ca cei care taceau, “taceau lucruri diferite…

A.B.:
Intr-adevar,mai mult decat in timpul dictaturii,cand – cu exceptia familiei Ceausescu – pareaca toti suntem victime;mai mult decat in timpul revolutiei, cand descoperirea libertatii era prea orbitoare pentru a mai putea deslusi manipularea din spatele ei;anul 1990 a fost anul despartirii apelor de uscat,al nasterii societatii civile intr-o tara in care alfabetul democratiei fusese uitat pentru ca fusesera pur si simplu exterminati cei care se incapatanasera sa si-l aminteasca.A fost anul unor tensiuni aproape insuportabile si al unor eforturi eroice de a nu lasa vechile structuri si noii lor conducatori sa impinga lucrurile pe vechiul fagas.


L.D.C.:
Ati afirmat ca “viata publica(in Romania- si nu numai, as adauga eu) este o apa
din ce in ce mai murdara”, cu concluzia care se impune, in aceasta viata “nu am ce sa caut”. Mi-au venit in minte versurile lui Maiakovski:
“ Tovarasi,
dati-ne o noua forma de arta---
o arta
care va scoate republica din noroi”
(Ordinul nr.2 catre Armata Artelor)….

A.B.:
Republica despre care vorbea Maiakovski nu trebuia scoasa din noroi,ci din sange.


(5.) L.D.C.:
Daca citatul din Maiakovski ilustreaza (dupa parerea mea) rolul pe care artistul/
poetul il poate juca atunci cand Republica este in pericol, atunci nu exista ilustrare
mai percutanta a fortei si “pericolului” pentru sistem
reprezentat de artist/poet decat “Parabola Palatului” a
lui Borges.

A.B.:
Am organizat in 1995 ca presedinta a PEN Clubului Roman o conferinta internationala pe tema “Scriitorul si puterea”,pe parcursul careia s-a glosat fascinant, borgesian,despre ciudata legatura si concurenta dintre scriitor si putere,despre spaima de puterea cuvantului pe care o are orice putere si despre mijloacele prin care incearca sa-l anihileze – prin cumparare sau prin distrugere - pe scriitor.


L.D.C.:
Doriti sa sublimati sau sa “convertiti prestigiul intr-o opera de durata, fara caracter politic”. Memorialul, spuneti, nu este o opera politica, ci este o opera facuta pentru viitor. Caci in Romania lui Ceausescu comunismul a invins, memoria a fost distrusa prin spalarea creerului, “omul nou” a fost zamislit, si acest lucru a fost simtit dupa 89.
Cum s-a comportat dupa “revolutie” “omul nou”? (eu as imparti “omul nou” in doua categorii, cei(multi) care s-au blocat –volens, nolens- in mizerie, si cei (putini) care s-au descurcat de minune in perioada “de tranzitie” a capitalismului primitiv…)


A.B.:
”Omul nou”- despre care inainte de 89 nu eram siguri ca reusise sa fie produs - s-a dovedit dupa 89 ca este cea mai mare realizare a comunismului.El este cel care la alegerile din ’90 a votat in proportie de peste 80% cu fostii comunisti care nu se mai numeau comunisti,cel care ii aclama pe mineri in timp ce reprimau Piata Universitatii,cel care spunea mai tarziu”tot era mai bine pe vremea lui Ceausescu”.Cat il priveste pe "omul nou" din a doua categorie,il puteti vedea multumit de prezent si de sinepe fotoliileParlamentului,in banci si holdinguri,mai convins de capitalism decat fusese de comunism.
In ceea ce priveste Memorialul de la Sighet,el nu este o pledoarie impotriva sau pentru o anumita coloratura politica,ci pentru nevoia de adevar si de respect a fiintei umane,care trebuie sa apartina tuturor.Nici o ideologie din lume nu poate justifica o crima,iar intr-o crima politica nu-i vorba de raportul dintre dreapta si stanga, ci de acela dintre victima si calau.Sighetul este simbolul importantei si necesitatii societatii civile si a statului de drept,in absenta carora popoarele devin populatii,iar istoria povestea incredibila a malformarii sufletului colectiv.In acest sens,Memorialul de la Sighet, ca instrument de resuscitare a memoriei colective, este operatia inversa crearii “omului nou” si este un drum spre viitor.

L.D.C.:
.“Memorialul de la Sighet” este dedicat viitorului, il comparati cu “Yad Va Shem”- memorialul holocaustului din Ierusalim, si el destinat pastrarii memoriei pentru generatiile viitoare.( Evreii au un talent special la memorie. Vechiul Testament include marile evenimente ale acestui batran popor, sarbatoririle din fiecare an amintesc fuga din Egipt (pastele), victoriile asupra grecilor (Hanuka) , si asa mai departe.) Ce impresie v-a facut Yad Vashem-ul?

A.B.:
M-a impresionat profund. Atat prin enorma munca de cercetare,care continua neobosita("Rotonda numelor",cu vartejul fotografiilor si dosarele inca anonime ale mortilor care isi asteapta restul biografiei,necunoscut),cat si prin forma artistica.Este vorba de o mare opera de arta si de stiinta in acelasi timp pe care voiam de mult sa o vad si care – desi auzisem si citisem despre ea si-i cunosteam in mare masura continutul – mi-a dat sentimental unei mari descoperiri.Evreii au intr-adevar un cult , o traditie si o neoboseala a memoriei de la care cred ca ar trebui sa invete toate
popoarele.Leon Volovici, care m-a condus prin muzeu, imi povestea despre un ucrainean care a izbunit in plans in "Rotonda numelor" gandindu-se la milioanele de ucraineni ucisi carora nimeni nu s-a gandit sa le pastraze numele.In ceea ce priveste comparatia cu Memorialul de la Sighet,material,nu poate fi vorba de vreo comparatie:Yad Vashem este o instutie a statului Israel ,in timp ce Memorialul de la Sighet a fost realizat aproape prin absurd,de o organizatie neguvernamentala avand impotriva ani de zile ,la inceput, institutiile statului.Teoretic insa,definitia celor doua memoriale dedicate urii de rasa si ,respectiv,urii de clasa, merge in paralel si sunt nascute din aceeasi nevoie de a intelege cum a fost posibil pentru ca sa nu mai poata fi posibil niciodata din nou.


L.D.C.:
Rezistenta din munti” pare aici un subiect delicat. Localnicii sunt sensibili, pe buna dreptate, la tot ce este legat de miscarea legionara. Ori este stiut ca multi legionari se gaseau printre rezistenti. Apare problema definirii statutului de victima. Care este definitia limpede si clara a acestui statut?

A.B.:
Rezistenta armata este un fenomen care, asa cum a existat in Romania, a existat si in Tarile Baltice si in Polonia .In Romania se pare ca a durat mai mult,ultimele nuclee au fost lichidate in ’62.Nu stiu cine au fost luptatorii in celelalte tari,dar in Romania au fost tarani care se impotriveau colectivizarii,ofiteri deblocati,elevi,studenti.Majoritatea au fost tarani fara apartenenta politica ,darsi taranisti sau chiar...Frontul Plugarilor. Printre elevi si studenti au fost si legionari sau membri ai Fratiilor de cruce.Acest fenomen trebuie studiat(istoricul iesean Dorin Dobrincu este unul dintre principalii specialisti in domeniu) , asa cum a fost,asa cum este studiata colectivizarea,Canalul,sovietizarea institutiilor,nationalizarea industriei,valurile de arestari,persecutiile religioase,persecutiile etnice,etc. Totul trebuie spus in intregime.Atunci cand vorbim despre nationalizari,nu discutam despre ideile politice ale celor carora li s-a luat tot ce aveau si au fost scosi din propriile case si adesea bagati in inchisori.Ceea ce discutam este fenomenul incalcarii dreptului la proprietate si la libertate.

L.D.C.:
Ati pomenit numele lui Traian Pop, taranul rezistent din Maramures care a salvat din Holocaust tarani evrei din satul lui. Un simbol sau o exceptie?

A.B.:
Un simbol.Simbolul acelor oameni intregi capabili sa se impotriveasca indiferent de riscuri oricaror nedreptati,indiferent ca erau facute de nazistii unguri impotriva evreilor sau de comunistii romani impotriva romanilor.Padurarulul maramuresan Nicolae Pop,luptator in Muntii Tiblesului impreuna cu fiul si cu fiica lui,Aristina, au fost numiti drepti ai popoarelor.Ca nu au fost exceptii o dovedeste si un impresionant text - semnat in “Vointa Transilvaniei”( 1945) de Armin Gutman,seful Comunitatilor Evreesti din Sighet – despre solidaritatea taranilor din Maramures cu evreii persecutati.Este de altfel vorba de o solidaritate fireasca nu doar din motive umane,ci si pentru ca prin Diktatul de la Viena maramuresenii erau ei insisi persecutati si fara drepturi in propria lor tara.(A se vedea masacrele de laIp si Traznea, Sarmas si Moisei ).

L.D.B.:
Am amintit scrierea extraordinara pentru mine a lui Ion Ioanid. Am avut norocul sa-l intalnesc la Muenchen si sa ne imprietenim. Cum considerati opera lui, “memorialul” lui? Caci este un memorial…

A.B.:
Este un memorial si in acelasi timp o importanta opera literara,atat de importanta incat obliga la revederea ierarhiilor din proza romaneasca de dupa razboi.

L.D.C.:
V-am auzit pentru prima oara recitand din poeziile dvs.
Marturisesc ca am fost vrajit. Recitati si din poeziile altora?….Caci cine are talent(mare talent!) are talent la multe…

A.B.:
Imi place sa-mi spun poeziile si ma emotioneaza faptul ca la recitalurile din strainatate adesea aplauzele izbucnesc inainte de a se auzi traducerea(s-a intamplat si in cadrul spectacolului “Vocea cuvantului” din Ierusalim),ca si cum as fi reusit prin voce sa transmit poezia dincolo de sensul ei.

L.D.C.:
Va multumesc Doamna pentru atentia si timpul pe care mi l-ati acordat.