IORDAN CHIMET, de Felicia Antip

IN RÅSPÅR


„Cartea mea preferatå e VIATA. Nu existå carte mai mare, mai importantå, pe care så-ti pui numele. Viata tråitå ca om liber… Chiar în Infern – si noi am parcurs Infernul – s-a putut tråi astfel. Desigur, plåtind din greu, nu era posibil altfel, cu jertfe, cu riscuri, cu dureri, cu disperåri… dar s-a putut. Sacrificând câte din clipele vie¡ii – ani, vârste, sacrificând, o, Doamne, uneori chiar arta si atâtea dintre bucuriile existen¡ei. Ei bine, a meritat totul, nu regret nimic. E o carte, practic, terminatå. Acum, îmi pregåtesc notitele pentru epilog. Cel putin tipograful acestei cårti – tipograful divin – nu e gråbit, asteaptå så-i predai manuscrisul când va fi gata.”

IORDAN CHIMET – Interviu acordat lui B. Elvin în august 1991


Iordan Chimet este un ireductibil încåpåtânat. Nimeni si nimic nu l-ar putea face så creadå cå n-are dreptate, cå adevårurile lui nu sunt singurele posibile. Tot ce-a tråit si a întreprins, tot ce-a gândit si a scris îl singularizeazå si chiar îl însingureazå, pentru cå nu l-a interesat niciodatå dacå ideile si credin¡ele lui sunt sau nu pe placul altora, în acord cu vreo tendintå sau „linie” Nu se abate nici cu o iotå de la sistemul de valori – perfect structurat, strict, întemeiat pe cele mai generoase principii ale umanismului, democratiei si libertåtii de constiin¡å si în acelasi timp foarte personal, al lui si numai al lui – pe care si-a întemeiat considerabila operå culturalå. O performantå unicå îl distinge, pe de-o parte, de toti cei care, din intransigentå, au refuzat, la fel ca el, orice compromis si, pe de altå parte, de toti cei care au realizat, la fel ca el, creatii depåsind cu mult plafoane impuse: råmânând tot timpul în afara rândurilor, acceptându-si situa¡ia de pus la index, de inapt pentru functii, stipendii, onoruri, a reusit totusi, prin perseveren¡a care-l face så fie ceea ce este, så dea culturii românesti opere si momente de referintå în domenii diverse într-o vreme când aproape nimeni nu îndråznea så abordeze temele alese de el, så stabileascå legåturi strânse cu mai multe figuri de prim plan ale culturii mondiale decât orice alt român, determinându-le så se implice direct în originalele lui demersuri si så fie considerat un reper spiritual de elita mai multor genera¡ii de cititori.
Antologia inocen¡ei, numele sub care-si aminteste toatå lumea de Cele 12 luni ale visului, cea mai cunoscutå dintre cår¡ile dåruite nouå, copiilor si nepo¡ilor nostri de Iordan Chimet, este o chintesentå a tuturor însusirilor si efectelor enumerate mai sus. In 1972, când a apårut, a frapat în primul rând prin frumuse¡ea, ingeniozitatea si elegan¡a punerii în paginå, versurile si proza alternând cu desene semnate de pictori si graficieni la fel de valorosi ca autorii textelor. La a doua privire, impresiona galeria numelor celebre, de pe toate meridianele, incluse în aceastå antologie a excelen¡ei. Dar abia citind cartea si privind de aproape fiecare ilustratie, te påtrundeai de spiritul ludic care face atât de simpaticå aceastå imersiune totalå într-o lume a ingenuitåtii si sinceritåtii, a nevinovåtiei si a cåldurii sufletesti, simteai cå te desprinzi de tot ce este råu si urât, în compania unor oamenii cu adevårat mari care n-au uitat niciodatå ce înseamnå så fii copil, nu si-au pierdut cheful de joacå si au cultivat cu har bucuriile simple.
Nici pânå în 1972 si nici din 1972 încoace nu s-a mai publicat în România ceva care så semene cu aceastå antologie a puritåtii si a gingåsiei. Intre timp, înså, opera lui Iordan Chimet a fåcut si ea o carierå sui-generis. Sute, poate de mii de citititori care au emigrat dupå aceea din România, au luat-o cu ei, desi cântårea nepermis de greu în bagajul minuscul îngåduit de statul comunist celor care påråseau definitiv tara. Era amintirea a ceea ce fusese totusi frumos, curat, într-o copilårie si o adolescentå maculate de minciuna înconjuråtoare. Mult mai mul¡i au påstrat-o în casele lor de aici ca pe o rezervå de frumuse¡e si luminå. Aståzi, a devenit aproape o raritate bibliofilå, dar si un magnet care a atras alte file de poveste, alte desene de basm, autori ilustri, între ei si laureati Nobel, au fost încântati de neasteptata modalitate de punere în valoare a unora dintre creatiile lor si, odatå cu scrisorile lor de mul¡umire si apreciere, au trimis noi contributii. O parte din corespondenta prilejuitå de Antologie a fost incluså de Iordan Chimet în Cartea prietenilor mei. Imensul material care s-a adunat pe aceastå cale asteaptå så fie asezat de autor în patru noi volume de literaturå si de graficå a inocentei.
Cinefili påtimasi mi-au spus cå au învåtat så iubeascå inteligent filmul din cartea Eroi, fantome, soricei, publicatå în 1970 (si a cårei versiune cehå a fost editatå, asa cum merita cu adevårat, ca o operå de artå). A fost (anterior Antologiei inocen¡ei, si ea mai premiatå si mai elogiatå în stråinåtate decât în tarå). primul caz în care unul dintre proiectele culturale ale lui Iordan Chimet, a avut un råsunet si urmåri surprinzåtoare, paradoxale.
In 1976, scriitorul a conceput si organizat un spectacol de înaltå tinutå si de mare efect pentru a sårbåtori bicentenarul Statelor Unite, adunând o mie de oameni în jurul Bibliotecii americane din Bucuresti, într-o vreme în care frecventarea acestei institu¡ii de culturå era aproape un delict. Mai târziu, avea så realizeze cea mai reprezentativå expozi¡ie de artå plasticå latino-americanå våzutå vreodatå în România.
Toate aceste evenimente culturale si altele, puse la cale în epoca „muncii colective” si a unei stricte ierarhii a råspunderilor au fost ini¡iate si duse la bun sfârsit de un om fårå „spate”, fårå sprijinul vreunei oficialitåti sau institutii. Ambitioasele si laborioasele proiecte, mesterite si cizelate pânå dincolo de limita superioarå a posibilului, au fost zåmislite si perfectate fårå ostenta¡ie, fårå tam-tam, în afara oricårei structuri care så le sprijine, så le înlesneascå, så le protejeze.
Iordan Chimet nu se dezmin¡ea: la fel de discretå, de modestå în aparen¡å si de eficientå fusese si participarea lui realå, dar de care nu avea så facå vreodatå caz, la rezisten¡a împotriva opresiunii comuniste. Fåcuse parte dintr-un grup care ajuta familiile celor persecutati de regim, a plåtit pentru nesupunerea lui la „comandamentele epocii” prin surghiun: a fost alungat, ani de-a rândul, dintre cei care aveau dreptul så scrie sub propria lor semnåturå sau måcar så råmânå în profesii pe måsura calificårii lor. Si-a asumat aceastå excludere, a tråit ca si cum el însusi si-ar fi ales condi¡ia si, ca si cum societatea în care nu i se îngåduise så råmânå si så se manifeste nici n-ar fi existat, a slefuit în liniste opere cu totul imune la constrângerile ei.
Nici pânå în 1989 si nici dupå 1990 nu s-a låsat recrutat de vreuna dintre coteriile mai mult sau mai pu¡in literare, nu s-a implicat în dispute între grupuri de interese, n-a fost ispitit de onoruri, de câstiguri usoare, de mondenitå¡i. Tine mult la prieteniile pe viatå pe care le cultivå ca nimeni altul, dar are prieteni, nu grupuri de prieteni. Sunt oameni ci care are afinitåti, cu care-i place så comunice si care, mai ales, împårtåsesc credinta lui în culturå, în frumos, în valori morale fundamentale.
Acest tip de tinutå, acest orgoliu nemåsurat al modestiei, al incoruptibilitåtii, al detasårii de meschinåriile datului din coate, au fost din totdeauna si sunt si aståzi incompatibile cu o existentå usoarå, înlesnitå. In anii ’60 – ’80, Iordan Chimet invoca dreptul omului de a fi liber si de a-si cåuta fericirea, de a fi demn si de a nu se supune dictaturii, scriind despre westernuri, despre desene animate si despre comedia burlescå, despre grafica americanå si despre exemplul artistilor plastici latino-americani, abordând în råspår teme tabu. Dupå 1990, când oricine putea scrie oricum despre orice, a renuntat la abordårile oblice si a publicat, una dupå alta, cårtile care påreau så-si fi asteptat de multå vreme rândul pentru a marca Iesirea din labirint. Este vorba de dictionarul-sintezå al identitå¡ii românesti intitulat Dreptul la memorie (patru volume), de antologia Momentul adevårului, de cårtile despre Mihail Sebastian si despre volumul de eseuri Cele douå Europe, cele douå Românii.
Caracteristicå pentru personalitatea iesitå din comun a lui Iordan Chimet este råmânerea lui în afara rândurilor si dupå ce fosti diziden¡i si noi converti¡i la anticomunism s-au avântat în cruciadele „societåtii civile”, o formulå de luptå politicå deghizatå în apolitism. Refuzând si de data aceasta ideia de înregimentare, si-a structurat, de fapt, toate demersurile publicistice în jurul ideii de societate normalå, cu adevårat „civilå”, o societate democraticå fidelå celor mai bune dintre modelele de gândire si comportament din România antebelicå. Atunci exista, functiona, se fåcea simtitå –tine el så aminteascå – societatea civilå care a supravie¡uit si sub regimul dictatorial din anii celui de-al doilea råzboi mondial, opunându-i-se si opunându-se mai cu seamå celor ce se stråduiau så întoarcå tara cu fata spre trecut, spre întuneric. Nimeni n-a scris atât de råspicat, atât de îndurerat, despre nedreapta evaluare a experientei democratice a României de cåtre o anume categorie puternicå, dominantå, de elitisti contemporani.
Este, din nou, o atitudine în råspår, o raportare polemicå la noile conformisme si la manifestårile de intolerantå, de îngustime de spirit, ale nostalgicilor unui pontificat cultural care, de fapt, nici måcar n-a existat, intelectualitatea româneascå din anii premergåtori celui de-al doilea råzboi mondial fiind – si în majoritatea ei si prin cei mai influen¡i si valorosi exponenti – refractarå la extremismele de dreapta, de stânga si de pe orice alte buze ale pråpastiei. Pentru Iordan Chimet, „România normalå” a fost o „Românie moralå” care „nu s-a låsat intimidatå si si-a apårat statutul modern de societate la care au aspirat în secolul precedent generatiile cultivate”. Departe de influen¡a care i se atribuie aståzi, „grupul de emuli ai lui Nae Ionescu, cunoscut aståzi sub numele de Tânåra generatie, de care se face atâta caz aståzi, acordându-i-se o notorietate si o influentå de care nu s-a bucurat în timpul existen¡ei sale”... „n-a fost o generatie culturalå, cum pare så creadå, uneori, noua criticå literarå din zilele noastre”.
Precisa, documentata corectare a analizei valorilor si a mentalitåtilor interbelice nu avea cum så råmânå nesanctionatå de noua nomenclaturå culturalå, intolerantå cu iconoclastii nedoritori så se prosterneze în fa¡a celor aureolati de ea post-mortem ca lideri de opinie într-un trecut în care fuseserå nesemnificativi si într-un prezent si un viitor care trebuie så le treacå cu vederea, nu så le ridice în slåvi, råtåcirile tinere¡ii. Din nou, Iordan Chimet îsi plåteste nonconformismul printr-o perfidå dar implacabilå marginalizare. Degeaba l-am cåuta în Academia Românå sau în oricare dintre institu¡iile care fac si desfac în materie de culturå, noii istorici ai literaturii îl ignorå sau, în cel mai bun caz, îl minimalizeazå. Tot de unul singur, în continuare sårac, la fel de demn, mereu dispus så punå la cale proiecte culturale imaginative, se ocupå de valorificarea creatiei poetilor de limbå germanå din Bucovina, ajutå pictori români så se facå cunoscuti în afara tårii, editeazå opere uitate, face nenumårate alte lucruri care nu aduc nici bani, nici glorie, nici notorietate, dar îi dau satisfactia de a-si fi îndeplinit datoria fatå de cultura si fatå de civlizatia tårii sale.
Mi-am dat seama de permanenta tineretii lui spirituale, de preocuparea lui fatå de viitorul noilor generatii, dar si de intransigen¡a lui fatå de orice imposturå si fatå de orice abatere de la onestitatea intelectualå, moralå, esteticå, urmårind modul în care tine så-si exercite mandatul de presedinte al juriului concursului de eseuri lansat de Clubul Kiwanis Bucuresti. Trei ani de-a rândul, a citit sute de texte scrise de elevi de liceu. Le ierahizeazå în functie de autenticitatea tråirilor si de capacitatea de a exprima ståri de spirit si sentimente tråite, nu simulate. Apreciazå fronda spiritualå, dar detestå cinismul, pedanteria, îi depisteazå fårå gres pe tocilarii si pe plagiatorii care – singuri sau ajutati de pårinti sau de profesori – fac paradå de o falså erudi¡ie. Cautå cu febrilitate, în aceste mostre de gândire tânårå, semnele unui elan, al unor nåzuinte si fråmântåri care så-i spulbere teama de marasmul prevestit de noua idolatrizare, pe de-o parte a Vt¡elului de aur, pe de altå parte a apostolilor obscurantismului.
Marea carte a lui Iordan Chimet, „cartea numitå VIATA”, este ca si cartea de cåpåtâi pe care a dåruit-o bibliotecii personale a fiecåruia dintre noi, un elogiu al Inocen¡ei, al Binelui din om nealterat de agresiunea råutåtilor din lume. Ea continuå så se scrie fårå rabaturi de calitate si fårå a avea nevoie de retusuri. Tipograful så aibå råbdare, multå råbdare!

Felicia Antip