Valahul din Sinai, corespondenta de la Edelina Sterling-Stoian

Valahul din Sinai

'Cine nu cunoaste amaraciunea vietii, nu-i poate aprecia dulceata,
spune un proverb beduin'. Proverb devenit un ritual al legendarei
ospitalitati a beduinilor. Cei care ii viziteaza in peninsula Sinai,
in pustiul Neghev din sudul Israelului, in Egipt, Iordania, Siria,
Maroc sau Sudan, sint intimpinati cu o cafea tare si amara, fiind
serviti apoi cu ceai fierbinte si dulce.

Cuvintul 'beduin', patruns in limba romana prin filiera franceza, isi
are originea in limba araba - 'badu' sau 'bedu' insemnind 'locuitori
ai pustiului' - si sugereaza celor mai multi chipuri aspre, arse de
soare, straie negre fluturind in vintul fierbinte al pustiului,
nisipuri miscatoare, caravane. Timp de secole astfel de imagini nu au
fost departe de adevar. In pustiurile din Orientul Mijlociu si din
nordul Africii numeroasele triburi de beduini nomazi strabateau
deshertul cu camilele si turmele de oi si capre, mereu in cautarea
unor oaze, a unui teren fertil. In secolul 20 camilele au fost
inlocuite treptat cu jeep-uri raminind, insa, companionul cel mai de
pret al beduinilor. Nu numai ca mijloc de transport. Ca furnizor de
lina, piele si lapte, ingredientul de baza al unei inghetate vinduta
cu succes de beduini turistilor, camila a devenit intre timp o
valoroasa moneda de schimb in tranzactii comerciale dintre triburi.
Atasamentul beduinilor fata de camila reiese nu numai din originea
cuvintului, in arabeste 'gamal', din aceeasi familie de cuvinte cu
'frumos'. Mersul leganat al camilei si-a lasat amprenta in versul
clasic al poeziei arabesti, cintecele fredonate de beduini in timp ce
inainteaza cu caravanele in deshert isi au ecoul in muzica arabeasca.


In conditiile vitrege ale pustiului, cea mai mica incalcare de
teritoriu nu era usor uitata sau iertata, iar respectul beduinilor
pentru pericolele si greutatile vietii in pustiu le-a dezvoltat un
profund simt al ospitalitatii. In linistea apasatoare si singuratatea
pustiului, simpla aparitie a unui strain este un eveniment. E
primit cu interes, curiozitate, generozitate si politete, valori
pe care nomazii continua sa puna pret si care se reflecta in
muzica, poezia si proverbele beduinilor.

Astazi, insa, imaginea locuitorilor pustiului este ambivalenta:
doar o mica parte din ei mai sint nomazi, mai ales in ultimele
decenii multi beduini, in special tinerii, renuntind la un mod de
viata strict bazat pe vechile traditii in schimbul vietii moderne.
Cultura beduinilor a supravietuit, insa, fiind apreciata din ce in
ce mai mult ca o raritate. Sistemul tribal a ramas intact, la fel
si mindria si nevoia beduinilor de libertate, de a se impotrivi
constringerilor de orice fel. A ramas neschimbat si statutul
femeilor. Ca forta de munca femeia este indispensabila, are putere
de decizie cind e vorba de copii, dar in multe privinte este
discriminata: nu are voie sa divorteze, doar barbatul poate lua o
astfel de decizie; in cazul mortii partenerului barbatul se poate
recasatori, dar femeia trebuie sa ramina vaduva toata viata si, in
lipsa sotului, sa se dedice copiilor pina la adinci batrinete...

Femei sau barbati, beduinii sint cu totii povestitori captivanti.
Uneori povestesc in... romaneste. Cel putin unul dintre ei. La
manastirea Santa Caterina din sudul Peninsulei Sinai. Cu ani in
urma, cind am vizitat manastirea impreuna cu prieteni cu care vorbeam
in romaneste, am avut surpriza de a constata ca sintem intelesi de un beduin
intilnit in cale, care ne asculta cu interes si care, folosind si citeva cuvinte
romanesti, ne-a delectat cu o poveste poate inventata, dar transmisa ca adevarata
prin viu grai din generatie in generatie. Sa fi fost oare beduinul 'roman' un urmas
al sclavilor adusi in Sinai in secolul 6 din Valahia, Bosnia si Anatolia?
Cert este ca robii adusi de Imparatul bizantin Iustinian
pentru a construi manastirea Santa Caterina s-au amestecat ulterior cu
beduinii din triburile arabesti, convertindu-se cu totii, in secolul
7, la islamism.

Edelina Sterling-Stoian