Search This Blog

Pages

Thursday, June 01, 2006

Printi si servitoare


Nora Barnacle

Cu ocazia lui 16 iunie, “Bloom Day”,
“despre printi si servitoare”

Oare masculul isi cauta perechea pe masura mintii lui? Sa nu cautam rapunsul la aceasta intrebare in studii sau sondaje locale, despre preferintele sexuale ale roma^nului. Am descoperi ca roma^nul prefera sa-si aleaga o nevasta, nici prea frumoasa, nici prea scolita, cat mai putin independenta. Si frumoasa, si desteapta si de sine statatoarea este un pericol pentru linistea familiei. Banuiesc ca modestele , desi maritate bine, sufera pe ascuns, iar cele frumoase si independente sperie si sufera in singuratate. Femeia sufera , barbatul la randul lui sufera si el, frustrat, sau gelos. Frustrari si gelozii cristalizate in fantezii erotice, actul sexual cu spalatoreasa, servitoarea, camerista sau sora de caritate…


Metehne vechi , pe care le gasim in istorie nu numai la burghezii de rand ci si la capete luminate. La 150 de ani unul de celalalt , Jean Jacques Rousseau (1712-1778) si James Joyce (1882-1941). Marie-Therese Levasseur,spalatoreasa lui Jean Jacques si Nora Barnacle, camerista bardului.

Scriitor si filozof, Rousseau a aruncat semintele Revolutiei Franceze care a cutremurat si si schimbat fata Europei, Joyce la randul lui a revolutionat si schimbat fata literaturii. Mostenirea literara pe care ne-au lasat-o ne permite o apropiere intima de cei doi.
Daca Rousseau in “Confesiuni” indrazneste in premiera mondiala sa se dezbrace in fata cititorului, Joyce o face indirect, prin eroii lui. Joyce este si Leon Bloom si Stephen Dedalus. Iar pe Nora Barnacle, tovarasa sa de drum, o urmareste pas cu pas, o observa cu mirare, cu dragoste si gelozie, transformand-o pentru noi fie in Molly Bloom,(in Ulysses) fie in Bertha Rowan (in Exiles).

Marie-Therese Levasseur nu a avut norocul Norei. Jean-Jacques o intalneste in 1745 la hotelul Saint Quentin din Paris , spalatoreasa de 23 de ani care muncea din greu sa intretina o familie numeroasa. Ii declara cinic, de la bun inceput, ca nu o va parasi dar nici nu se va casatori cu ea , niciodata. Analfabeta cu un spirit care , dupa cum Rousseau marturiseste in ‘Confesiuni”,va ramane ” asa cum l-a facut natura”. Vor trai impreuna peste 30 de ani, doar moartea lui Jean-Jacques in 1778 ii va separa. Alegera facuta de filozof a surprins contemporanii si starneste mirare pana in ziua de astazi. Nu pentru cinismul si egoismul lui maniac il admiram pe Rousseau. Isi tocmea practic o servitoare care ii incalzea patul la nevoie, care “ nu ma satisface din punct de vedere moral dar care imi face o supa buna cand sunt bolnav”,(Confesiuni) si care avea sa-l slujeasca cu credinta in succesiunea diverselor lui exiluri. Sa-i urmareasca din umbra afacerile intelectual amoroase sau amoroase pur si simplu cu madame de Warens, madame d’Hodetot sau madame d’Epinay. Autorul “Contractului Social” experimenteaza printr-un contract ale carui termeni sunt bine stabiliti de la inceput, autorul lui “Emile”, “experimenteaza” facandu-i Mariei-Therese cinci copii in mai putin de sapte ani, copii care sunt incredintati “grijei publice”, crescuti la orfelinat…Cu sinceritatea uimitoare care va face istorie, Jean-Jacques vorbeste despre sentimentele lui pentru Marie in care nu poate fi gasita nici “cea mai mica scanteie de dragoste”. Si totusi, marturiseste filozoful, “alaturi de ea am trait fericit atat cat as fi putut eu sa fiu, tinand seama de desfasurarea evenimentelor din viata mea”.
“Contractul” este respectat. “Guvernanta” sau “Matusa”, asa cum o prezenta dupa imprejurari domnul ei, are grija de Rousseau pana la moartea lui in 1778. Ii mosteneste averea, manuscrisele si drepturile de autor, mai traieste inca 23 de ani, pana in 1801.
Sa se fi culcat oare Jean-Jacques cu Marie-Therese doar de vre-o cinci ori, ochind si nimerind exact , facandu-I astfel cinci copii, sa fi facut el oare amor pervers cu spalatoreasa imbatranita si fara nuri, nu stiu. Atunci contractul dintre cei doi a fost posibil si respectat. Marie-Therese ramane in istoria literaturii asa cum a fost ea sau cum credem noi ca a fost. Nu a devenit un caracter de roman, a ramas insa o figura cheie in cea mai memorabila dintre autobiografii si din biografiile care au urmat. Autobiografiile pot deveni literatura si “Confesiuni” si-au pastrat prospetimea si sunt considerate, pana astazi, mare literatura…
Ce a fost mai intai, oul sau gaina? Jean-Jacques a trait “experimentand” si a teoretizat drept consecinta, sau teoriile abstracte l-au impins la experimentari cinice? Mai degraba traieste (experimenteaza) si teoretizeaza simultan, condus atat de un talent exceptional cat si de narvul unui egoism feroce.

Cu Nora Barnacle si James Joyce este insa o cu totul alta poveste. Este o legatura pasionata care dureaza in timp, este sex fierbinte, gelozie si amor.
Istoria spune ca in anul de gratie 1904, iunie 10, “bardul” o intalneste pentru prima data pe Nora, camerista la hotelul Finn din Dublin. La 16 iunie 1904, Joyce o reintalneste pe Nora si foarte probabil la aceasta data se “comite prima noapte de dragoste.
16 iunie 1904, este unitatea de timp a romanului Ulysses, in care eroii Stephen Dedalus si mai ales Leopold Bloom, strabat Dublinul in acea zi de pomina. “Bloom Day” este un fel de zi nationala a irlandezilor, sarbatorita cu sfintenie, culoare si multa bautura, an dupa an.
Noaptea de dragoste este urmata de o relatie “pe viata”. Desi se casatoresc doar in 1931, Joyce si Nora au copii impreuna si impart viccisitudinele exilului European.


Cu ajutorul Norei, Joyce incearca sa lamureasca necunoscutul femeii si se descifreaza in confruntarea cu acest mister etern. O urmareste pe Nora, cum vorbeste, cum gandeste, cum traieste pana la cele mai marunte amanunte fizice sau altele.
In 1909 James si Nora traiesc “exilati” la Trieste. La sfarsitul lui octombrie Joyce este nevoi sa plece intr-o calatorie cu treburi la Dublin unde va ramane pana la sfarsitul lunii decembrie. Inainte de despartire isi promit unuia celuluilat ca isi vor scrie scrisori erotice. Din pacate scrisorile Norei catre James au disparut, in schimb scrisorile lui James catre Nora au supravietuit si au fost publicate pentru intaia oara in 1975, de catre Faber&Faber. Devenite celebre sub titlul “James Joyce Dirty Letters”, scrisorile sunt pornografice la extrem, intraductibile desi traductibile si pot cu usurinta fi interpretate gresit. Caci chiar daca intentia lor era sa provoace satisfactie sexuala “in absentia” si chiar daca cititorul este uimit sau excitat de un comportament sexual pervers ,descris fara paravan si menajamente, ei bine Joyce experimenteaza genial, disecand anatomia sentimentului de dragoste si apoi il reface si il sintetizeaza.

Si astfel Nora Barnacle devine Molly Bloom, cantareata de opera , nevasta onorabilului Domn Leopold Bloom, eroina capitolelor “Calypso” si “Penelopa” din “Ulysses”.
Nora Barnacle este poate o fata simpla din vestul Irlandei pe care Joyce o smulge si o aduce in Europa cosmopolita. Citandu-l pe David Hayman : ….”Nora a pastrat vitalitatea si inocenta ei provinciala impreuna cu ceea ce se intelegea pe atunci drept “trasaturi feminine” Dincolo de acestea, femeia “de la tara”, pare extrem de in acord cu moravurile dezlantuite ale “anilor 20”. Mai mult decat atat, ea ramane un obiect de examinare detaliata, de investigatie cu implicatii si nuante duse departe”.

Revenind in incheiere de unde am plecat, pana la urma deslusim in cele doua cazuri, doua pozitii fundamental deosebite ale atitudinii barbatului fata de femeia lui. Fie desconsiderare, dispret si comportare cinica, fie uimire plina de dragoste si marturisirea sincera a dificultatilor noastre de a le patrunde,"decoda"si intelege pana la capat.
Jean-Jacques Rousseau si James Joyce le-au multumit pana la urma la fel celor doua doamne, Marie-Therese si Nora. Calatoresc impreuna in eternitate...

Lucian D. Damboviteanu

2 comments:

Pierre Radulescu said...

Ce stii despre Zaha Hadid?

. said...

Zaha Hadid m-a surprins de la bun inceput prin formele elansate si curajoase ale desenelor ei si prin capacitatea/talentul de a le sintetiza in constructii realizate. Unii o numesc constructivista, altii de-constr., ma rog. M-a atras si faptul ca este irakiana, cred scolita la Londra unde s-au strans multe talente in scolile lor-excelente-de arhitectura.
Sa apreciezi insa intr-adevar o arhitectura si implicit un arhitect, e musai sa patrunzi in spatiul creeat de ei, contactul direct cu obiectul Nu am avut acest prilej. Si inca ceva, pastisa epigonilor , imitare stangace a formelor fara spiritul care sta in spatele lor este patetica, ori tot soiul de dracovenii (citate monosilabice) originate de Ms.Hadid rasar ca ciupercile dupa ploaie, inclusiv in Bucuresti