- STRAZILE COPILARIEI -
Motto: "Nu se poate sa nu revad acum Bacaul.
Vor unii sa ma creada sau nu, vor
unii sa ma iubeasca sau nu, eu nu
pot trai multa vreme fara strazile
copilariei"
(Silvia Marcovici, intr-un interview acordat lui Iosif Sava in
"Muzicantii pe acoperis - muzicieni evrei la noi si in lume".
Editura Hasefer, Bucuresti 1995)
*
Fintina de pe malul Bistritei cu galeata de lemn si cana de
tabla, legata cu lant. Inca imi place sa beau apa rece din cani de
metal, miroase a riu si padure. Mama lua rufele sa le spele in
Bistrita, noi, copiii, ne jucam punindu-le pe plute, sa se zvinte. Am
vazut un plutas in camasoi, gol de la briu in jos, m-am speriat, nu
mai vazusem asa ceva, am fugit la mama sa-i spun ca e "un om mare" pe
pluta, ii atirna un animal rau pe burta, precis il doare, mama mi-a
spus sa fiu cuminte si sa ma intorc la joaca.
Gangul dinspre strada, unde il asteptam pe tata sa se intoarca acasa.
Imbracam frumos papusile, le aliniam la intrare si le spuneam sa stea
cuminti ca vine tata. Ne lua pe toate in brate si intra cu noi,
ciorchine, in casa.
Rafturile din bucatarie cu borcane de dulceata, serbet, untura
de gisca. Le-am rasturnat hirjonindu-ma cu fratele meu. Au cazut cu
tot cu raft, praf s-au facut. Mama nu ne-a certat, statea muta intr-un
colt si plingea, se facuse tandari munca ei de un an. Mai bine ne-ar
fi certat.
Baietelul vecinilor de care eram indragostita. Ma piteam sub
fereastra lui si-l fluieram sa vina la joaca, eram sigura ca asa fac
indragostitii care se iubesc romantic. Intr-o dimineata, vazind ca nu
iese, m-am ridicat pe virfuri sa ma uit in camera: era intins pe pat
cu burta in jos, doctorul tocmai ii punea termometrul in poponet. Nu
l-am mai iubit.
Strada larga, pomii de pe margini, zapada care scirtiia, sania cu cai
cu care ne duceam la gara s-o asteptam pe Tante Anutza, de la Piatra
Neamtz, sora tatei. Parfumata, eleganta, vesela si frumoasa, fusese
Miss Moldova. Cam prostuta. Avea sutiene "fara capac" ca niste hamuri
(tinea sa i se vada sfircurile prin bluzele de matase moaaale), papuci
de casa cu tocul inalt si o multime de borcanase cu creme care
miroseau frumos. De cite ori intru intr-un magazin de cosmetica, am
senzatia ca Tante Anutza e linga mine. A murit nu de mult la Nazareth,
devenise aproape cheala.
Oraselul copiilor. Brazi inalti, ghirlande de becuri colorate, casute
de pitici in forma de ciuperca, "darurile" atirnate in pomi, cutii
goale frumos impachetate. Gogosile fierbinti, vinzatorul mustacios, cu
obrajii rumeni, le pescuia cu linguroiul din cazanul cu ulei incins si
ni le servea pudrate cu zahar intr-o bucatica de hirtie, sa nu ne
murdarim degetele. Pentru mai multa siguranta, mama ni le freca mereu
cu batista.
Alvita din fata cinematografului "Timpuri noi". Abia asteptam sa se
termine filmul sa-mi primesc portia. Siropul de 50 de bani, de lamiie
sau zmeura. Nu ma puteam decide, imi placeau la fel de mult.
Vinzatoarea mi le amesteca juma'juma, mama imi dadea bani numai pentru
un pahar.
Plimbarea din "centru". O uram si eu si fratele meu, prea ne
dichiseau: sosete albe trei-sferturi cu ciucuri, pantofi bine
lustruiti, mama imi pieptana coditele pina incepea sa ma doara capul,
apoi aranja freza fratelui meu care ma privea cu furie si scotea
limba, pe cineva trebuia sa se razbune. Parintii se intilneau cu
cunostinte, stateau la taifas in mijlocul strazii, noi ne plictiseam
de moarte. Ne distram catarindu-ne pe statuia lui Vasile Roaita, odata
era sa-mi intre in git sirena, ma impinsese fratele meu prea sus si
nu-mi mai dadea drumul.
Globul de cristal (ce minunatie de culori!) pe care l-am furat
de la vecina noastra de vizavi, doamna Brandes (barbatului ei ii
lipsea un picior, il calcase trenul, dupa accident devenise artagos si
se apucase de crosetat, "e bun pentru nervi" ne asigura doamna
Brandes). S-a suparat pe mine. Nu pentru ca furasem globul, ci pentru
ca nu i-am spus niciodata ca imi place, mi l-ar fi facut cadou. Imi
venea sa intru in pamint de rusine, m-am gindit chiar sa ma sinucid,
mi-i imaginam pe toti cum vor plinge la inmormintarea mea. Cind i-a
venit mamei rindul sa plinga, am renuntat si nu m-am mai sinucis.
Strada Florilor. Acolo locuia doamna Pintilescu, invatatoarea
dintr-a doua. Ma iubea pentru ca raspundeam repede in clasa, altii se
gindeau prea mult. Ma chema uneori la ea, in gradina, stia ca imi plac
bujorii, ma intorceam acasa fericita, cu un buchet mare de bujori.
Dormeam cu buchetul.
Edelina Sterling-Stoian
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
Pentru mine Bacaul este orasul iubitei mele Floricel cu care ma iubeam la 20 de ani. Era din Bacau, soseam cu trenul din Bucuresti, imi lasam traista la ea acasa, dupa care incepeam sa colindam padurile dealurilor invecinate. Acolo gaseam pace si singuratate si puteam sa ne iubim in liniste, putin incomod, e drept, socotind standardele burgheze pe care le-am adoptat volens- nolens , mai tarziu.
In calatoriile noastre prin padurile Bacaului ne insotea si soricarul Truly, un caine cu suflet si curaj mare si cu trup mititel. Of, of, of, unde e timpurile de alta data?
Post a Comment